Numai eliberindu-ne de timp si analiza, putem afla adevarata fericire
Gabriela:
“Fericirea e frumosul conștient.”
Eu:
Frumosul constient…-zici. A constientiza frumosul, cu alte cuvinte…
Ma intreb insa: ceea ce “constientizezi” este vreodata fericirea…?
Adevar e ca ceea ce constientizezi este amintirea fericirii si nu fericirea,
fiindca fericirea e dincolo de orice amintire.
Cind spui “sunt fericit”, deja fericirea e departe…
Gabriela:
Poti sa constientizezi ca esti fericit si sa fii in acelasi timp. Fericirea n-ar trebui sa fie dependenta de timpul trecut. Si nici nu e o stare care nu iti permite analiza. Eu asa simt…
Eu:
Uite, tu singura spui:
“Fericirea n-ar trebui sa fie dependenta de timpul trecut”
Exact asa e: fericirea nu e niciodata dependenta de timp…
Problema e ca TOT CEEA CE STIM SI SIMTIM ESTE TRECUT…
Perpetuam constant timpul trecut si orice am analiza devine vechi…Numai cind ne eliberam de timp si analiza…numai atunci putem afla ce este real.
Gabriela:
Inteleg ce vrei sa spui, insa, daca iti spun ca pe mine scrisul ma face fericita? E la timpul prezent si e o analiza in acelasi timp. Nu calculez trecutul ca fiind secunda ce trece. Ajung la teorie si pierd esenta. Poate si analiza fericirii, si amintirea in sine sunt surse perpetue de fericire. O fericire personala, scoasa din teoria comuna a idealului.
Eu:
Ca si pentru mine, scrisul este o mare sansa de deconditionare…-o cercetare a adevarului, o mare eliberare de ceea ce-i fals.
Scriind, intelegi; descoperi o alta relatie intre lucruri, aceasta “altfel de relatie” nefiind agreata de cei care ne-au bagat pe git adevaruri nediferentiate…
Marea problema este ca traim intr-o vesnica inflatie verbala. E foarte la indemina sa ne pierdem in cuvinte…
Trebuie sa fim foarte precauti – cum am mai zis – sa nu confundam proiectia fericirii cu fericirea.
Fericirea e dincolo de timp, adica dincolo de ceea ce este cognoscibil…
Neaflindu-se in zona cognoscibilului, fericirea nu poate sa fie “personala”…Asta nu inseamna ca incongnoscibilul este neaparat impersonal…- aici e marele paradox.
Cind analizam deci, analizam o proiectie a oricarui obiect. Fiecare vorbeste despre proiectia lui, si nu despre obiectul in sine…In fapt, noi habar nu avem ce inseamna nici cel mai neinsemnat “obiect”…
Daca am sti ceva dincolo de proiectie, fiecare obiect ar fi o minunata sursa de iluminare…
Like this:
Like Loading...
Related
Filed under In romana, Romanian
Tagged with ce este adevarata fericire?, constientizarea frumosului inseamna fericire?, fericirea, fericirea e dincolo de orice amintire, fericirea nu este nici personala nici impersonala, fericirea nu se poate instala in timp, fericirea. un mare paradox, fiecare obiect este o sursa de iluminare, o relatie diferita, traim intr-o vesnica inflatie verbala
About julienmatei
I feel an inner urge to express what I see, to communicate and share with others all these impressions. Often the things I see are there, not yet manifest, but waiting... to be observed, talked about, and embraced.
These new insights need another approach, a more vivid curiosity...
Due to fear and prejudice we prefer to see only "the official" truth - but THE OFFICIAL TRUTH IS DEAD - being dead, it has nothing to give...
We can continue pretending Death is fascinating or... we can take the trouble to LIVE...
THE NEW has no definition yet...
Again, IT requires another "perception", the courage to apprehend everything differently, from a totally new angle, with new confidence and inquisitive touch. This blog is not about interesting concepts, it is about participation... finding new solutions, inspiration, togetherness.
Mirrors of Encounters 
Pingback: Numai eliberindu-ne de timp si analiza, putem afla adevarata fericire …
Iți spun bună seara de la depărtare (cred, deși nu m-ar mira nici să fim vecini :D, fiindcă de un timp nu mă mai miră nimic…) și bine te-am (re)găsit! De când ne-am `auzit` ultima oară, ori m-ai înjurat de mama focului că una am zis și alta am făcut 🙄 , ori ți-ai uitat de mine. 🙂 Either way, eu m-am întors cu forțe proaspete, ca să-ți spun care e părerea mea în legătură cu fericirea…
Și adevărul e că îți cam dau dreptate. Stând și analizându-mi propria persoană, mi-am dat seama că în momentul în care sunt fericită, nu sunt conștientă de starea în care mă aflu, ci doar reacționez într-un anume fel. Sper să nu-ți faci o părere eronată, dar la mine fericirea nu e egală cu reacții precum `a râde cu gura până la urechi` sau `a dansa în ploaie`. E mai rău. 😆 Când sunt într-adevăr fericită, mă comport ca un om beat și încep să spun vrute și nevrute despre oamenii dragi (un fel de luat în râs fără răutate, ci doar din dorința de a mă exterioriza și de a-i face și pe ceilalți să se simtă bine). Că nu-mi iese de fiecare dată și se mai supără lumea pe mine, asta e altă poveste. 🙄 Dar ideea e că fiecare are un mod unic de a-și elibera fericirea în exterior. După ce acele clipe de exteriorizare a trăirilor interioare trec, rămâi pe gânduri și-ți spui: `Sunt fericit!`. Ei bine, eu de fiecare dată când mi-am spus acest lucru în gând, m-am simțit nostalgică…ca și când vraja a și dispărut….
Pe de altă parte, sunt de acord si cu afirmația conform căreia fericirea NU e un concept relativ. Cred că prin prisma amintirilor putem aduce pe axa prezentului trăiri pe care le-am resimțit în trecut și care ne pot reactiva fericirea. O fericire nu atât de puternică, însă îndeajuns de intensă încât să putem afirma că până și timpul sau analiza ne pot conduce către o…pseudofericire, ca să zic așa… 🙂
Dar, cum ai spus și în titlu, adevărata fericire se produce independent de rațiune. Uite, o idee care mi-a apărut brusc: în momentul în care conștientizăm cu mintea că suntem fericiți, starea de euforie s-a și dus. Totuși, cred că noi o conștientizăm cu inima, fără să ne dăm seama, iar acest lucru ne face să o păstrăm intactă, neșlefuită.
Până la urmă fericirea se învață. O fi așa?! Nu știu. Eu n-am avut profesor prea bun. 🙂
O seară plăcută, Julien!
Dar spune-mi, in ce parte a Romaniei locuiesti? Esti prin Banat?
Eu stau intr-o altfel de Romanie…glumeam desigur:
La Stockholm. 🙂
Iti raspund la comentariu mai tirziu
De uitat nu te-am uitat, si nici nu te-am injurat – desi o injuratura buna si la locu´ ei tare eliberatoare 😀
Asa..
Dar believe it or not, telepatie sau nu, chiar mi-ai venit in gind azi. Zic unde-o fi d-ra/d-na care sta la parter si care observa chestii inedite…unde a disparut. Mi-am zis ca te-oi fi mutat la “alt etaj”…:)
Apai ce sa zic:
Ma bucur ca imi dai dreptate. Inseamna ca nu sunt asa de ratacit prin aratura… – for the record, chiar e misto sa bati cimpii cu folos…(lucru ce mai nimeni nu-l intelege)
Fericrea, e starea de unitate fara gind…- suna cam complicat da cam asa e, fiindca gind inseamna distanta dintre tine si ceea ce este…Intreruperea oricarei divizari si demarcari dintre subiect si obiect, dintre “unu” si “doi” este Viata adevarata…- i-as zice eternitatea, dar ca sa nu exagerez, iti zic “Fericire”…e un soi de “esti nu esti” concomitent 🙂
I tell you – it´s heaven on earth…” cei saraci cu duhu´” cred ca la asta se refera…
Asa ca normal ca inteleg ce zici “Cind sunt fericită, mă comport ca un om beat și încep să spun vrute și nevrute”.
Cum ziceam in celalalt comentariu despre vindecarea individuala si colectiva: cind esti fericit incerci sa-i faci fericiti si pe altii…dar stii care-i schema?…Cind esti happy, starea aia inefabila se rasfringe natural si tacit asupra celorlalti – pur si simplu “celalalt” inregistreaza acel flux.
Fiindca altfel sa te fereasca D-zeu – si cred ca stii asta – sa incerci sa fericesti pe aceia care NU DORESC SA FIE FERICITI…ti-o iei la gioale bine de tot 😀
Asa ca…cind te trezesti nu mai dormi…hahaha…Numai ca fericirea – iarasi – e un fel de somn in trezvie…
Nostalgia e egoul care preia fericirea si o transforma in cam ce i se pare lui…Nostalgia e departarea, inceputul amintirii, adica clivajul lumii intre subiect si obiect. Poate ca are si aceasta nostalgie rolul ei…Sincer, habar n-am daca mai are ptr mine momentan…
E ciudata chestia asta: cica d zeu s-a obiectivat prin noi. Dar ultimativ vorbind, nu s-a obiectivat decit aparent. Cind iti dai seama ca de fapt nu exista subiect si obiect, ca totul e numai unitate, nu mai ramine decit un prezent continuu care – paradoxal – cuprinde toate subdiviziunile temporale…fericirea timpurilor “apuse” seamana cu fericirea acestei axe in acum…pentru ca fericirea te duce efectiv “dincolo”…unde nu e timp…:)
Daca imi permiti o mica sugestie. Fi atenta cu pseudofericirea ca atunci incepe Egoul sa trimbiteze ;))…si cintecul egoului desi poate suna destul de bine, intotdeauna are ceva fals…
E un fel de Franz Liszt hahaha…super virtuos da´ cam golut…(te rog sa nu ma spui lu´ tanti profesoara de muzica) 😛
Ca sa inchei:
Nu! – si-ti spun raspicat – FERICIREA NU SE INVATA 🙂
Te-ai uitat atent la un copil sanatos care ride si gingura?…Ce zici, l-o fi invatat cineva sa fie “fericit”?
Asa ca…Ia-o cam asa: FERICIREA TE DEZVATA! 🙂
Hai papa!
Auzi tu, da de unde iei emoticoanele astea care isi tot plimba ochii ca vreau si io 😀
Domnișoara nu a schimbat etajul :P, deși după absența asta, s-ar zice… 😀
Domnișorul sau domnul cu care am onoarea de a vorbi, nu știu cu ce se ocupă, dar mari bătăi de cap îmi mai dă…:lol: Și asta pentru că nu-s deloc o adeptă a psihologiei (deși m-am tot lovit de ea pe timpul școlii), darămite a filosofiei. Adevărul e că ambele mă pasionează, însă numai până la un anumit nivel. Când dau din coate pentru că vor să se exprime și să părăsească mintea mea labirintică, am cam pus STOP. Crede-mă că sunt un om foarte profund și n-a existat nicio etapă în viață în care să nu fi avut semne de întrebare în legătură cu diverse probleme existențiale, însă…sincer îți spun…citindu-ți comentariul, am simțit că mă cam depășesc pe alocuri conceptele exprimate 😳
Spre exemplu, n-am înțeles și te-aș ruga să fii mai explicit în legătură cu pseudofericirea. Uite, ca să-ți dau un exemplu concret și destul de aiurea totodată…Fiind fată, am și eu gărgăunii mei. 😆 Nimic nou până aici. Numai că de multe ori asociez (pseudo)fericirea cu (pseudo)îndrăgosteala. (dacă o exista așa ceva… :D). Există acea euforie atunci când un bărbat atrăgător te bagă în seamă, te simți de parcă ai fi îndrăgostită, dar constați într-un timp relativ scurt că de fapt nu ești…că ceea ce simți tu, acel fior, e generat doar de faptul că cineva îți acordă atenția. Și nu zic că-i bine, dar nu-i nici rău. Cam așa e și cu pseudofericirea, însă la ora asta n-am găsit un exemplu prea bun…dar sper că mi se iartă…ce să fac, dacă-s îndrăgostită? 😆 Glumesc…Sau nu… 😛
Când spuneam că fericirea se învață mă refeream strict la adulți…care, de multe ori, prinși fiind în vârtejul cotidian, uită să trăiască acel sentiment. Și eu am avut perioade de genul ăsta, așa că mi-am oferit câte un mic cadou de fiecare dată când simțeam că am nevoie de o schimbare…un cadou care să-mi sporească buna dispoziție și cheful de viață. 🙂
Nu știu ce te-a făcut să mă întrebi dacă sunt din Banat (deși intuiția îmi spune că tu te-ai trage de acolo, de-aia m-ai și întrebat :P), însă nu…mi-s ardeleancă. Locuiesc în Brașov. 🙂
Cât despre emoticoane, ia d-aici un link util: http://drugwash.wordpress.com/tutoriale/wordpress-si-emoticon-urile-smileys/
Și când o fi mai rău, să fie ca și-acum! Pe curând, străine! 🙂
Pai inteleg ca ce zic iti cam da batai de cap, fiindca abordajul meu nu e “psihologic” ci meta-psihologic 🙂
Gata, de azi imi schimb numele: Julien Meta Matei 🙂
And this, I blame it on you…:P – fiindca ma faci sa o iau prin aratura, acolo unde imi place…:D
Asa…sa revenim la balaurii nostri…ca oile dorm in somnul cel de-apoi 😛
Asa ca…continua sa “gindesti” labirintic…desi normal e cu dus si´ntors. raminind inconstient, poti rataci o venicie, sau te poti rataci voit…la un moment dat cind vezi firul de aur – DACA IL VEZI – ca trebui sa-l urmezi. Asta, desigur, in cazul in care vrei sa iesi…
Acesta “iesire din labirint”, sau ma rog, dorinta de a iesi “afara” echivaleaza cu Fericirea. Adica cu iesirea din logica, din gind…
E aiuristic ce-ti zic, dar sa stii ca atita vreme cit exista gindire, nu exista fericire. Gindirea “paradoxala” ar fi un raspuns…Gindirea paradoxala imbratiseaza si reunifica extremele. Este – sa zic asa – si Da si Nu, in acelasi timp.
Eh…asta ar trebui sa intelegi, ca doar esti femeie…Se pot scrie carti pe tema Da-ului si Nu-ului feminin, n´est pas? 😛
Asa…apropo de sentiment.
Nu ma joc cu cuvintele aici – dar just know:
Fericirea nu este un sentiment. Este dincolo de sentiment. Ca tot vorbeam de Paradoxuri, este – sa zic asa – sentimentul fara sentiment…
Despre indragosteala…what can I say…Mai bine tac…:D
Te citez pe tine:
Există acea euforie atunci când un bărbat atrăgător te bagă în seamă, te simți de parcă ai fi îndrăgostită, dar constați într-un timp relativ scurt că de fapt nu ești…că ceea ce simți tu, acel fior, e generat doar de faptul că cineva îți acordă atenția.
Asa ca, cel mai bine ar fi sa ti acorzi tie Atentia care ti se cuvine, si acea atentie va naste si un “El” pe masura 🙂
Mda…nu, nu sunt ardelean. Am fost in in schimb cu o fata din Oradea some years ago. Chiar incepusem sa preiau acea melodie tipic Banateana. Fiind odata la Ploiesti – locul de provenienta, de fapt, sunt nascut la Cimpina – mergeam cu un taxi, si soferu zice:
Sunteti din Banat nu-i asa?…
Apai da…trebuia sa-i raspund ca sunt Julien Meta Ploiesteanul fost Cimpineanu Banateanu si Suedezeanu =))) nu ma spune te rog lu´nea Filozofeanu…- pardon, Liiceanu…:P
Brasov da…
Vara mea sta acolo. Mi e cam dor – nu am mai fost din aug 2012.
Si-asa…pai ce sa zic…a la prochaine.
PS Intra si iesi. Ca numai sa ramai in labirint is not such great fun after all:)
Cred ca toti avem momente in viata cind vedem obiecte, oameni, lumea intreaga ca fiind o minunata sursa de iluminare (peak experiences) . Asta inseama ca cunoastem ceva dincolo de proiectie, http://profanelight.wordpress.com/2014/05/15/the-magic-behind-the-veil-of-conditioning/
Dar ce surpriza. Cum de vorbesti graiul romanesc? Unde esti? De unde vii? 🙂
Tocmai citeam una din postarile tale si ma gindeam ca scrii foarte nuantat.
Sint nascuta la Bucuresti, am locuit 20 de ani in America, si acum sint la Berlin. Ma rog, nu prea conteaza. Si mersi, nuantele apar insa doar in limba engleza…
Nimic nu conteaza, si totul conteaza…
Mie in genere mi-e foarte greu sa citesc ceva daca nu detectez acea forta inefabila dincolo de cuvint. Si de obicei miros asta din citeva rinduri parcurse. Acea prezenta se simte insa la tine.
Vroiam sa adaug ca in ziua de azi, interactiunea sanatoasa dintre oameni a devenit tabu.
Toti sufera de aceasta maladie, insa mai nimeni nu o recunoaste.
Sper sa mai vorbim.
I think language is always inadequate, because our most profound experiences are known through the intelligence of the heart, which is beyond concepts. A writer I like, Melchizedek, claims that this is an intelligence we all used to have but most of us have lost (and which still resides in myths, dreams, and the communication of so-called “primitive” peoples). But if it is inadequate, language remains necessary, because those experiences that are most un-communicable and most deeply touch our lives are so extraordinary that we want to share them with others. So we continue to try, despite the failure of words. And sometimes, the ineffable comes through behind them, or in spite of them…
Scuze, am simtit ca nu ma pot exprima adecvat in limba romana. Si nici macar coerent.
Ce te inteleg…
Poate suna straniu, dar niciodata n-am “locuit” de-a binelea in limba romana. De asta si scriu indeobste in engleza.
Nu am citit nimic de acest autor. Imi poti recomanda vreo carte de-a sa?
For the record, I had this distinct feeling this morning that all my words and whatever verbal undertakings have totally failed…There was such a deep sense of terrible loss…yes…of huge disappointment and hopelessness…
And yet…this very loss may be the greatest chance, a new beginning:
To un-word myself…
To be “born” again…
Drunvalo Melchizedek, Living in the Heart. O am ca fisier pdf, si incerc sa o pun undeva pe net miine ca sa o poti descarca…
Most of our undertakings in life are failures, and in their loss is our greatest chance…
Iti multumesc.
Daca e posibil, trimite-mi-o pe julienmatei@yahoo.com
Fantastic, ce-ai mai zis-o :
“Most of our undertakings in life are failures, and in their loss is our greatest chance…”
Multumesc mult ptr fisier. Daca nu se deschide iti spun. Iti scriu aici fiindca, din nu stiu ce motive, nu merge sa-ti scriu de pe mail.
Ginduri bune,
Julien