Numai eliberindu-ne de timp si analiza, putem afla adevarata fericire

Gabriela:
“Fericirea e frumosul conștient.”

Eu:
Frumosul constient…-zici. A constientiza frumosul, cu alte cuvinte…
Ma intreb insa: ceea ce “constientizezi” este vreodata fericirea…?
Adevar e ca ceea ce constientizezi este amintirea fericirii si nu fericirea,
fiindca fericirea e dincolo
de orice amintire.
Cind spui “sunt fericit”, deja fericirea e departe…

Gabriela:
Poti sa constientizezi ca esti fericit si sa fii in acelasi timp. Fericirea n-ar trebui sa fie dependenta de timpul trecut. Si nici nu e o stare care nu iti permite analiza. Eu asa simt…

Eu:
Uite, tu singura spui:
“Fericirea n-ar trebui sa fie dependenta de timpul trecut”
Exact asa e: fericirea nu e niciodata dependenta de timp…

Problema e ca TOT CEEA CE STIM SI SIMTIM ESTE TRECUT…
Perpetuam constant timpul trecut si orice am analiza devine vechi…Numai cind ne eliberam de timp si analiza…numai atunci putem afla ce este real.

Gabriela:
Inteleg ce vrei sa spui, insa, daca iti spun ca pe mine scrisul ma face fericita? E la timpul prezent si e o analiza in acelasi timp. Nu calculez trecutul ca fiind secunda ce trece. Ajung la teorie si pierd esenta. Poate si analiza fericirii, si amintirea in sine sunt surse perpetue de fericire. O fericire personala, scoasa din teoria comuna a idealului.

Eu:
Ca si pentru mine, scrisul este o mare sansa de deconditionare…-o cercetare a adevarului, o mare eliberare de ceea ce-i fals.

Scriind, intelegi; descoperi o alta relatie intre lucruri, aceasta “altfel de relatie” nefiind agreata de cei care ne-au bagat pe git adevaruri nediferentiate…

Marea problema este ca traim intr-o vesnica inflatie verbala. E foarte la indemina sa ne pierdem in cuvinte…

Trebuie sa fim foarte precauti – cum am mai zis – sa nu confundam proiectia fericirii cu fericirea.
Fericirea e dincolo de timp, adica dincolo de ceea ce este cognoscibil…
Neaflindu-se in zona cognoscibilului, fericirea nu poate sa fie “personala”…Asta nu inseamna ca incongnoscibilul este neaparat impersonal…- aici e marele paradox.

Cind analizam deci, analizam o proiectie a oricarui obiect. Fiecare vorbeste despre proiectia lui, si nu despre obiectul in sine…In fapt, noi habar nu avem ce inseamna nici cel mai neinsemnat “obiect”…

Daca am sti ceva dincolo de proiectie, fiecare obiect ar fi o minunata sursa de iluminare…

Tu nu ești amintire nici cuvînt

Aceste rînduri mi s-au “șoptit” in somn acum vreo doua săptămîni.
N-am avut de ales – a trebuit sa mă dau jos din pat în mijlocul nopții si să scriu ce auzisem.

Intîi mi-a placut. Eram chiar uimit de rezonanța acestor cuvinte. Nu este modul in care scriu de obicei.

Pe urmă, în urmatoarele zile, revăzînd ce “scrisesem”, mi s-a părut ușor naiv,
poate chiar un pic sentimental. Revenind însă, realizez că acest text
vine nemijlocit de Dincolo de formă, iar tocmai simplitatea si
neechivocul acestor cuvinte, e modul cel mai distinct prin care Realitatea se face cunoscută.

Iată-l:

Nu vorbeam
nici Umbrei
nici Luminii
tale

Ci Ție 

Cel dintîi
Cel făr’ de margini

Tu nu ești Amintire
nici Cuvînt

Tu nu esti Cer
si
nici Pămînt.

“Ce sunt…?”
mă intrebi

TU EȘTI

Surîs

fără Început
făr’ de Sfîrsit.


Citeva rinduri pentru Adina

Toata drama de zi cu zi, cu toate frictiunile si conflictele ei aferente, este indubitabil, reala. Este “reala” pentru ca suntem cu totu´prinsi in ea. Suntem personajele si victimele povestii noastre individual-colective.
Suntem asa de identificati cu povestea asta nebuneasca, ii acordam toata atentia noastra nerezervata, incit nu suntem capabili sa vedem dincolo de perceptia noastra conditionata.

Noi suntem perceptia asta conditionata, asta credem si ALEGEM SA CREDEM.

Ei bine, lupta asta dementa cu toti si toate – repet, aparent unica si “reala” noastra realitate cotidiana, nu e decit perceptia conditionarii noastre… o iluzie…nimic altceva.

Stiu ca e greu si dureros ce zic, mai ales ca noi ne-am investit total in iluzia asta. Ca apa pentru peste, Iluzia este insasi Aerul pe care il respiram.

Daca vezi si intelegi asta, ei bine, insasi intelegerea acestui fapt te eliberaza.

Cind Iluzia e vazuta ca iluzie, in acel moment inefabil Viata adevarata – adica secunda asta neutrala care pulseaza acum, Tu-ul tau adevarat incepe sa ti se reveleze. Pur si simplu il vei simti.

Desidentificarea de iluzie va aduce initial frustrare si un vid teribil, dar daca nu renunti, curind vei cunoaste acea multumire si pace interioara care este Eu-l sau Tu-ul atemporal si adevarat.

Asta e singura si adevarata realitate, acest EU inexprimabil in cuvinte… Ca sa cunosti adevarata natura a acestui EU, nu trebuie sa fi nici calugar nici ascet…pur si simplu trebuie sa ai curajul si dorinta de a intelege iluzia ca fiind iluzie…

Realitatea suedeza necenzurata

Ceea ce este cel mai grav aici in Suedia, e faptul ca oamenii sunt “incurajati”,
adica – mai mult sau mai putin – constrinsi SA NU GINDEASCA. Tu fii o leguma disponibila, cam asta e deviza, noi avem grija sa te dezumanizam, sa-ti spalam creieru´ si sa te facem fericit. Ce-i aia responsabilitate pentru propria viata sau pentru altii, empatie sau interes, astea sunt – dom´le – lucruri perimate.

Dezimplicarea intelectuala si emotionala a creat niste zombii perfecte. Fondatorii acestui sistem insidios se pare ca au reusit.

Cea mai mare problema in Suedia este ca NU EXISTA DEZBATERE. Aici nu se vorbeste, aici se tace. Aici nu se exprima nimic niciodata – expresia reala si spontana este considerata anarhica. Oamenii refuza sistematic sa gindeasca, sa participe, sa contruiasca relatii oneste, asezate si spontan-decente. Asta presupune responsabilitate, si nimeni nu vrea sa-si asume nimic.

Totul e o fanfaronada perfecta. O infernala oda adusa prostiei si superficialitatii de cea mai joasa speta.

Omul inteligent devine un proscris. Eliminat.
Si nu prin masuri drastice sau coercitive, nu, ci prin o totala si perfecta indiferenta. Tu dai tot ce ai, incerci din rasputeri “sa-i ajungi” si de primit, primesti…- era sa zic ceva acu´ da ma abtin – o indelunga pauza.

Inteligenta – cum deja am zis – este taxata, total eliminata.

Daca ai tupeul sa vrei sa traiesti, sa discuti, sa te implici, devii automat persona non grata. Tare ciudat:

Nu poti zice ca nu se scrie sau ca nu se citeste. Problema e ca nimeni – cum am zis – nu vrea sa discute niciodata nimic.

Si ce-i mai rau e ca NU SE INTIMPLA NICIODATA NIMIC demn de luat in seama.

Virtutea acestor oameni e ne-viata.

Cu cit mai mort, cu atit mai respectabil.

Noul nu este un produs al gindirii

“Gindirea libera” este o mare antinomie.

Gindirea, chiar daca se vrea noua, e mereu veche – asta fiindca gindirea presupune experienta, ea (gindirea) fiind insasi produsul experientei, produsul trecutului. Conditionata fiind de trecut, ea repeta compulsiv aceleasi tipare, si le reitereaza creind alte conditionari.

Pe romaneste, la nivel de gindire, Noul este inca o alta conditionare. Daca ne uitam lucid la societate, vedeam ca tiparele sunt cam aceleasi. “Idealul”, din aceasta perspectiva, oricit de nobil ar fi, nu este decit o prelungire a gindirii, nu-i asa? Si cum gindirea se naste din conflictualitate, natura ei fiind vesnic duala, idealul devine si el inca un conflict. Teza, nu-i asa, nu e asa diferita de antiteza precum pare.

Schimbarea vine negresit cind acest mecanism interior a fost inteles, lucru care pare usor utopic fiindca asta presupune mare onestitate si curaj – curajul autoexaminarii interioare…

Fapt este ca, daca eu, tu, urmatoarea persoana, reuseste sa inteleaga natura intrinseca a conditionarii, ei bine, atunci si numai atunci, Noul se poate instala, nu ca ideal, ci ca realitate imediata, aici si acum. Acel Nou produce schimbarea, in acel nou ne putem desfasura liber si vertical. Noul nu e niciodata pasiv, dimpotriva, dinamismul noului nu poate fi oprit, atita vreme cit este fundamentat in Fiinta.

Schimbare inseamna asumarea propriului adevar, propriei vieti si din aceasta confruntare, noul va inflori.

Un om adevarat

Am fost aseara la ambasada romana din Stockholm. Am fost invitat de d-na ambasador sa cint la pian imnul romanesc si suedez. Nu despre mine am sa vorbesc insa acum.

De-a lungul vremii am cunoscut tot felul de oameni in functii mai mult sau mai putin “rasunatoare”. Cei mai multi funtionari de stat sufera de prea-plinul propriei importante, si de cele mai multe ori, dincolo de raceala protocolara si “profesionalism” tendentios, nu se ascunde decit parvenitism si o sete rapace de putere.

Ei bine, aceasta doamna ambasador Raduta Matache este primul diplomat care nu se incadreaza in nici-un fel in descrierea de mai sus.
Rar mi-a fost dat sa vad o persoana atit de naturala, amiabila, de un bun-simt covirsitor, neatinsa de anvergura functiei si total eliberata de afectele auto-importantei.

Intr-o epoca de narcisisti ingimfati unde zgircenia sufleteasca este cutuma, sa intilnesc un om plin de gratie care recunoaste valoarea si daruieste valoare la rindu-i, a fost efectiv un prilej de mare bucurie si uimire.

Daca ar mai exista inca citiva oameni de aceeasi calitate ca doamna Matache, aceasta lume s-ar schimba imediat si ar deveni locul unde viata se merita traita.

Un fragment delicios povestit de o amica de-a mea.

“Eram mica copila si mergeam in satul de bastina al tatei. Acolo mai toti satenii aveau cai si vaci. In fiecare zi vaca pleca la pascut. Doar o duceau la poarta si pleca singura, la serviciul ei de vaca, cam pe la ora 7. Se intalneau mai multe vaci pe ulita si mergeau la izlaz. La un timp hotarat de ele, si numai de ele masurat, nu stiu cum, poate dupa deplinatatea ugerului, vacile se intorceau acasa. Asteptam de fiecare data o greseala. Dar nu, vaca stia poarta, impingea poarta cu coarnele si mergea spre grajd. Si asa se intampla cu fiecare. Nici una nu-si gresea casa…”

Am postat aceasta mica povestire pe Facebook, si mai jos o sa redau un comentar facut de altcineva :

“E incredibil: zilele trecute, in timp ce asteptam autobuzul care ma ducea spre oras, ma uitam mirata – desi de mica stiam acest lucru – cum vacile mergeau singure pe drum, nemanate de nici un taran, spre casa lor; ma uitam cum unele asteptau rabdatoare sa treaca masinile iar la intersectie unele o luau inainte, altele la stanga, asa cum stiau ele unde le este casa… Ti-am trimis acest mesaj deoarece  mi s-a pare incredibil cum si eu am trait acelasi sentiment despre acelasi lucru, (relatat de amica ta ) si la cateva zile il vad pe internet! ” :)