Un om adevarat

Am fost aseara la ambasada romana din Stockholm. Am fost invitat de d-na ambasador sa cint la pian imnul romanesc si suedez. Nu despre mine am sa vorbesc insa acum.

De-a lungul vremii am cunoscut tot felul de oameni in functii mai mult sau mai putin “rasunatoare”. Cei mai multi funtionari de stat sufera de prea-plinul propriei importante, si de cele mai multe ori, dincolo de raceala protocolara si “profesionalism” tendentios, nu se ascunde decit parvenitism si o sete rapace de putere.

Ei bine, aceasta doamna ambasador Raduta Matache este primul diplomat care nu se incadreaza in nici-un fel in descrierea de mai sus.
Rar mi-a fost dat sa vad o persoana atit de naturala, amiabila, de un bun-simt covirsitor, neatinsa de anvergura functiei si total eliberata de afectele auto-importantei.

Intr-o epoca de narcisisti ingimfati unde zgircenia sufleteasca este cutuma, sa intilnesc un om plin de gratie care recunoaste valoarea si daruieste valoare la rindu-i, a fost efectiv un prilej de mare bucurie si uimire.

Daca ar mai exista inca citiva oameni de aceeasi calitate ca doamna Matache, aceasta lume s-ar schimba imediat si ar deveni locul unde viata se merita traita.

Un fragment delicios povestit de o amica de-a mea.

“Eram mica copila si mergeam in satul de bastina al tatei. Acolo mai toti satenii aveau cai si vaci. In fiecare zi vaca pleca la pascut. Doar o duceau la poarta si pleca singura, la serviciul ei de vaca, cam pe la ora 7. Se intalneau mai multe vaci pe ulita si mergeau la izlaz. La un timp hotarat de ele, si numai de ele masurat, nu stiu cum, poate dupa deplinatatea ugerului, vacile se intorceau acasa. Asteptam de fiecare data o greseala. Dar nu, vaca stia poarta, impingea poarta cu coarnele si mergea spre grajd. Si asa se intampla cu fiecare. Nici una nu-si gresea casa…”

Am postat aceasta mica povestire pe Facebook, si mai jos o sa redau un comentar facut de altcineva :

“E incredibil: zilele trecute, in timp ce asteptam autobuzul care ma ducea spre oras, ma uitam mirata – desi de mica stiam acest lucru – cum vacile mergeau singure pe drum, nemanate de nici un taran, spre casa lor; ma uitam cum unele asteptau rabdatoare sa treaca masinile iar la intersectie unele o luau inainte, altele la stanga, asa cum stiau ele unde le este casa… Ti-am trimis acest mesaj deoarece  mi s-a pare incredibil cum si eu am trait acelasi sentiment despre acelasi lucru, (relatat de amica ta ) si la cateva zile il vad pe internet! ”