It has taken me years to understand this
2014/06/04 Leave a comment
Making someone the reason of your happiness
Numai eliberindu-ne de timp si analiza, putem afla adevarata fericire
2013/10/05 16 Comments
Gabriela:
“Fericirea e frumosul conștient.”
Eu:
Frumosul constient…-zici. A constientiza frumosul, cu alte cuvinte…
Ma intreb insa: ceea ce “constientizezi” este vreodata fericirea…?
Adevar e ca ceea ce constientizezi este amintirea fericirii si nu fericirea,
fiindca fericirea e dincolo de orice amintire.
Cind spui “sunt fericit”, deja fericirea e departe…
Gabriela:
Poti sa constientizezi ca esti fericit si sa fii in acelasi timp. Fericirea n-ar trebui sa fie dependenta de timpul trecut. Si nici nu e o stare care nu iti permite analiza. Eu asa simt…
Eu:
Uite, tu singura spui:
“Fericirea n-ar trebui sa fie dependenta de timpul trecut”
Exact asa e: fericirea nu e niciodata dependenta de timp…
Problema e ca TOT CEEA CE STIM SI SIMTIM ESTE TRECUT…
Perpetuam constant timpul trecut si orice am analiza devine vechi…Numai cind ne eliberam de timp si analiza…numai atunci putem afla ce este real.
Gabriela:
Inteleg ce vrei sa spui, insa, daca iti spun ca pe mine scrisul ma face fericita? E la timpul prezent si e o analiza in acelasi timp. Nu calculez trecutul ca fiind secunda ce trece. Ajung la teorie si pierd esenta. Poate si analiza fericirii, si amintirea in sine sunt surse perpetue de fericire. O fericire personala, scoasa din teoria comuna a idealului.
Eu:
Ca si pentru mine, scrisul este o mare sansa de deconditionare…-o cercetare a adevarului, o mare eliberare de ceea ce-i fals.
Scriind, intelegi; descoperi o alta relatie intre lucruri, aceasta “altfel de relatie” nefiind agreata de cei care ne-au bagat pe git adevaruri nediferentiate…
Marea problema este ca traim intr-o vesnica inflatie verbala. E foarte la indemina sa ne pierdem in cuvinte…
Trebuie sa fim foarte precauti – cum am mai zis – sa nu confundam proiectia fericirii cu fericirea.
Fericirea e dincolo de timp, adica dincolo de ceea ce este cognoscibil…
Neaflindu-se in zona cognoscibilului, fericirea nu poate sa fie “personala”…Asta nu inseamna ca incongnoscibilul este neaparat impersonal…- aici e marele paradox.
Cind analizam deci, analizam o proiectie a oricarui obiect. Fiecare vorbeste despre proiectia lui, si nu despre obiectul in sine…In fapt, noi habar nu avem ce inseamna nici cel mai neinsemnat “obiect”…
Daca am sti ceva dincolo de proiectie, fiecare obiect ar fi o minunata sursa de iluminare…
In Romanian
2013/02/28 Leave a comment
Cam asta suntem azi:
O sumă de înstrăinări. O sumă de precarități.
Citeva rinduri pentru Adina
2012/10/29 2 Comments
Toata drama de zi cu zi, cu toate frictiunile si conflictele ei aferente, este indubitabil, reala. Este “reala” pentru ca suntem cu totu´prinsi in ea. Suntem personajele si victimele povestii noastre individual-colective.
Suntem asa de identificati cu povestea asta nebuneasca, ii acordam toata atentia noastra nerezervata, incit nu suntem capabili sa vedem dincolo de perceptia noastra conditionata.
Noi suntem perceptia asta conditionata, asta credem si ALEGEM SA CREDEM.
Ei bine, lupta asta dementa cu toti si toate – repet, aparent unica si “reala” noastra realitate cotidiana, nu e decit perceptia conditionarii noastre… o iluzie…nimic altceva.
Stiu ca e greu si dureros ce zic, mai ales ca noi ne-am investit total in iluzia asta. Ca apa pentru peste, Iluzia este insasi Aerul pe care il respiram.
Daca vezi si intelegi asta, ei bine, insasi intelegerea acestui fapt te eliberaza.
Cind Iluzia e vazuta ca iluzie, in acel moment inefabil Viata adevarata – adica secunda asta neutrala care pulseaza acum, Tu-ul tau adevarat incepe sa ti se reveleze. Pur si simplu il vei simti.
Desidentificarea de iluzie va aduce initial frustrare si un vid teribil, dar daca nu renunti, curind vei cunoaste acea multumire si pace interioara care este Eu-l sau Tu-ul atemporal si adevarat.
Asta e singura si adevarata realitate, acest EU inexprimabil in cuvinte… Ca sa cunosti adevarata natura a acestui EU, nu trebuie sa fi nici calugar nici ascet…pur si simplu trebuie sa ai curajul si dorinta de a intelege iluzia ca fiind iluzie…
Realitatea suedeza necenzurata
2012/10/19 7 Comments
Ceea ce este cel mai grav aici in Suedia, e faptul ca oamenii sunt “incurajati”,
adica – mai mult sau mai putin – constrinsi SA NU GINDEASCA. Tu fii o leguma disponibila, cam asta e deviza, noi avem grija sa te dezumanizam, sa-ti spalam creieru´ si sa te facem fericit. Ce-i aia responsabilitate pentru propria viata sau pentru altii, empatie sau interes, astea sunt – dom´le – lucruri perimate.
Dezimplicarea intelectuala si emotionala a creat niste zombii perfecte. Fondatorii acestui sistem insidios se pare ca au reusit.
Cea mai mare problema in Suedia este ca NU EXISTA DEZBATERE. Aici nu se vorbeste, aici se tace. Aici nu se exprima nimic niciodata – expresia reala si spontana este considerata anarhica. Oamenii refuza sistematic sa gindeasca, sa participe, sa contruiasca relatii oneste, asezate si spontan-decente. Asta presupune responsabilitate, si nimeni nu vrea sa-si asume nimic.
Totul e o fanfaronada perfecta. O infernala oda adusa prostiei si superficialitatii de cea mai joasa speta.
Omul inteligent devine un proscris. Eliminat.
Si nu prin masuri drastice sau coercitive, nu, ci prin o totala si perfecta indiferenta. Tu dai tot ce ai, incerci din rasputeri “sa-i ajungi” si de primit, primesti…- era sa zic ceva acu´ da ma abtin – o indelunga pauza.
Inteligenta – cum deja am zis – este taxata, total eliminata.
Daca ai tupeul sa vrei sa traiesti, sa discuti, sa te implici, devii automat persona non grata. Tare ciudat:
Nu poti zice ca nu se scrie sau ca nu se citeste. Problema e ca nimeni – cum am zis – nu vrea sa discute niciodata nimic.
Si ce-i mai rau e ca NU SE INTIMPLA NICIODATA NIMIC demn de luat in seama.
Virtutea acestor oameni e ne-viata.
Cu cit mai mort, cu atit mai respectabil.
O scurta poveste spusa de Nina
2012/07/16 Leave a comment
In fiecare dimineata imi place sa ma plimb in inganarea dintre noapte si zi. Aerul este racoros si duce cu el gandurile mele. De bine. Lumea se dezmorteste incet, incet.
Nu imi place rutina, dar nu gasesc atat de multe strazi sa poarte pasii mei, atatea cate as vrea eu. Si de aceea apare EA, rutina. Si port in talpi urmele pasilor de ieri. In coltul strazii miroase deja a covrigi. Vanzatorul isi pune manusa si alege doi, plini de mac si sare. Ii leaga cu o sarma sa nu ma friga.
Am ajuns in dreptul portii unde un batran sta pe vine sa numere parca trecatorii de ora 6. Miroase a tutun prost.
Mai fac cativa pasi. In dreptul unei curti a aparut proprietareasa. Este grasa, cu capotul aruncat peste camasa de noapte, cu parul abia scos de pe bigudiuri, da ordine baietilor sa mature strada. Este ca o patroana de pravalie din secolul trecut. Imi amintesc de Panait Istrati. In curte, stive de navete de sticle incolonate si colorate. Nu m-ar mira sa vanda branza, halva si hamsii.
Inca cativa pasi. Uite, a aparut. Este mogaldeata bejulie care sta tolanita in intersectie, lipita de asfalt si de labele din fata, plictisita de rutina si de singuratate. Cu cateva zile in urma eram o necunoscuta, dar mai ales, neinteresanta. Azi la intrebarea “Tu ce faci?” am primit o privire scurta. Este un inceput.
Am ajuns. Scot cartela si ridic privirea. “Buna dimineata, doamna!” aud glasul si vad chipul tanar al gardianului. Cata rutina au adunat pasii mei! Sau parca am mai trait odata in filmul asta…
Viata e scurta si lenea lunga
2012/06/09 1 Comment
Desi se pling incontinuu, multora le convine haosul si dezordinea, le place sa traiasca
oricum – inteligenta ii doare, le creeaza disconfort.
Da, totul trebuie sa fie usor, cit mai neechivoc, simplistic si nenuantat, cit mai
digerabil, idiot-reductibil, meschin si imbecil.
Parca ii auzi gindind:
“De ce sa ma complic cu o problematica mai ampla? Imi convine asa – prefer sa fiu condus, manipulat, umilit, jefuit si violentat decit sa aflu cine sunt, ia prea mult efort, viata e scurta, lenea lunga, e prea dificil sa ma cunosc.
Cum sa admit ca sunt exact ca cei pe care ii critic…? Plus ca daca n-as mai avea pe cine critica, cine as fi?… Cum as trai daca nu as mai fi o victima, pe cine as mai da vina ca traiesc ca un ratat…?”
Noul nu este un produs al gindirii
2011/12/15 Leave a comment
“Gindirea libera” este o mare antinomie.
Gindirea, chiar daca se vrea noua, e mereu veche – asta fiindca gindirea presupune experienta, ea (gindirea) fiind insasi produsul experientei, produsul trecutului. Conditionata fiind de trecut, ea repeta compulsiv aceleasi tipare, si le reitereaza creind alte conditionari.
Pe romaneste, la nivel de gindire, Noul este inca o alta conditionare. Daca ne uitam lucid la societate, vedeam ca tiparele sunt cam aceleasi. “Idealul”, din aceasta perspectiva, oricit de nobil ar fi, nu este decit o prelungire a gindirii, nu-i asa? Si cum gindirea se naste din conflictualitate, natura ei fiind vesnic duala, idealul devine si el inca un conflict. Teza, nu-i asa, nu e asa diferita de antiteza precum pare.
Schimbarea vine negresit cind acest mecanism interior a fost inteles, lucru care pare usor utopic fiindca asta presupune mare onestitate si curaj – curajul autoexaminarii interioare…
Fapt este ca, daca eu, tu, urmatoarea persoana, reuseste sa inteleaga natura intrinseca a conditionarii, ei bine, atunci si numai atunci, Noul se poate instala, nu ca ideal, ci ca realitate imediata, aici si acum. Acel Nou produce schimbarea, in acel nou ne putem desfasura liber si vertical. Noul nu e niciodata pasiv, dimpotriva, dinamismul noului nu poate fi oprit, atita vreme cit este fundamentat in Fiinta.
Schimbare inseamna asumarea propriului adevar, propriei vieti si din aceasta confruntare, noul va inflori.
Julien Matei
Mirrors of Encounters 