Tu nu ești amintire nici cuvînt

Aceste rînduri mi s-au “șoptit” in somn acum vreo doua săptămîni.
N-am avut de ales – a trebuit sa mă dau jos din pat în mijlocul nopții si să scriu ce auzisem.

Intîi mi-a placut. Eram chiar uimit de rezonanța acestor cuvinte. Nu este modul in care scriu de obicei.

Pe urmă, în urmatoarele zile, revăzînd ce “scrisesem”, mi s-a părut ușor naiv,
poate chiar un pic sentimental. Revenind însă, realizez că acest text
vine nemijlocit de Dincolo de formă, iar tocmai simplitatea si
neechivocul acestor cuvinte, e modul cel mai distinct prin care Realitatea se face cunoscută.

Iată-l:

Nu vorbeam
nici Umbrei
nici Luminii
tale

Ci Ție 

Cel dintîi
Cel făr’ de margini

Tu nu ești Amintire
nici Cuvînt

Tu nu esti Cer
si
nici Pămînt.

“Ce sunt…?”
mă intrebi

TU EȘTI

Surîs

fără Început
făr’ de Sfîrsit.