Realitatea suedeza necenzurata

Ceea ce este cel mai grav aici in Suedia, e faptul ca oamenii sunt “incurajati”,
adica – mai mult sau mai putin – constrinsi SA NU GINDEASCA. Tu fii o leguma disponibila, cam asta e deviza, noi avem grija sa te dezumanizam, sa-ti spalam creieru´ si sa te facem fericit. Ce-i aia responsabilitate pentru propria viata sau pentru altii, empatie sau interes, astea sunt – dom´le – lucruri perimate.

Dezimplicarea intelectuala si emotionala a creat niste zombii perfecte. Fondatorii acestui sistem insidios se pare ca au reusit.

Cea mai mare problema in Suedia este ca NU EXISTA DEZBATERE. Aici nu se vorbeste, aici se tace. Aici nu se exprima nimic niciodata – expresia reala si spontana este considerata anarhica. Oamenii refuza sistematic sa gindeasca, sa participe, sa contruiasca relatii oneste, asezate si spontan-decente. Asta presupune responsabilitate, si nimeni nu vrea sa-si asume nimic.

Totul e o fanfaronada perfecta. O infernala oda adusa prostiei si superficialitatii de cea mai joasa speta.

Omul inteligent devine un proscris. Eliminat.
Si nu prin masuri drastice sau coercitive, nu, ci prin o totala si perfecta indiferenta. Tu dai tot ce ai, incerci din rasputeri “sa-i ajungi” si de primit, primesti…- era sa zic ceva acu´ da ma abtin – o indelunga pauza.

Inteligenta – cum deja am zis – este taxata, total eliminata.

Daca ai tupeul sa vrei sa traiesti, sa discuti, sa te implici, devii automat persona non grata. Tare ciudat:

Nu poti zice ca nu se scrie sau ca nu se citeste. Problema e ca nimeni – cum am zis – nu vrea sa discute niciodata nimic.

Si ce-i mai rau e ca NU SE INTIMPLA NICIODATA NIMIC demn de luat in seama.

Virtutea acestor oameni e ne-viata.

Cu cit mai mort, cu atit mai respectabil.

Arta si muzica noastra cea de toate zilele

In ziua de azi, expresia artistica predilecta este frustrarea, cu cinismul si agresivitatea de rigoare. Cea mai preponderenta din paleta de expresii este vanitatea. In toate domeniile estetice, vanitatea este dusa la paroxism. In adevar, asistam – de cele mai multe ori neputinciosi – la triumful nebuniei narcisiste si nihiliste.

Pe linga nihilismul aferent in arta – ca si in muzica – avem de a face cu o trasatura primordiala caracterizata prin infantilism reductionist, pe de o parte, iar pe de alta –  in special in muzica – cu o violenta monotona, ingimfata si nerusinata, pervers neinduplecata si cotropitoare.

Estetica noastra e oglinda sentimentelor noastre slutite si denaturate.

Ecuatia e simpla:

Sentimente bolnave – oameni bolnavi.

Datorita acestei patologii insidioase, am ajuns sa cotropim totul, sa uritim totul, de defectam tot ce atingem, inclusiv vietile noastre.

Our art and music today

Nowadays, the most favorite artistic expression is frustration, accompanied by cynicism and aggression. The most preponderant in the palette of expressions is though vanity. In all aesthetic fields, Vanity is taken to its paroxysm, we witness really the Triumph of narcissistic and nihilistic madness.

Besides the afferent nihilism in art – as well as in music – we deal with the primordial feature of modernity, characterized by a blatant reductionist infantilism, on the one hand, and on the other – especially in music – with a monotonous violence, conceited and shameless, relentlessly perverted and ubiquitously offensive.
Our aesthetic is the mirror of our ugly and distorted feelings.

The equation is simple:

Diseased emotions, diseased people.

Because of this insidious pathology, we come to spoil and destroy everything, everything we touch we disfigure and break down, including our lives.